Muzeul oului - Moldova

Muzeul ouălor de la Vama are o colecție de 3000 de exemplare adunate atât din țară cât și din străinătate.

Încondeiatul ouălor este o veche tradiție pascală dezvoltată pe meleagurile românești cu multă măiestrie.

Ca și mărturie a acestui vechi obicei veți găsi în localitatea Vama, Bucovina un muzeu dedicat acestei frumoase arte.

Obiective turistice din Bucovina - Muzeul Oului de la Vama

Promotoul acestei inițiative private este d-na Letiția Orșvischi. Ea însăși este artist artizanal și creator a multora dintre exponatele pe care le veți găsi în muzeu. A reprezentat România la multe expoziții internaționale. Este o artistă foarte apreciată în acest domeniu al artelor. A învățat această îndeletnicire din familie.

Muzeul oualor incondeiate din Vama - Bucovina

În Bucovina există credinţa că, dacă oul sfinţit la Paşte nu se sparge peste an (până la Paştele următor) familia va fi ocrotită tot anul. Familia dumneaei punea în fiecare an câte un ou sfințit în covata cu ouă,. S-a început astfel un obicei al colecționării ouălor pe acre artista îl continuă și în ziua de azi.

Turisti la Muzeul Ouălor - Vama - Bucovina

Acces muzeu: Suceava > Gura Humorului > Frasin > Vama (54km)

Intrarea in incinta Muzeului Ouălor de la Vama

Costuri pentru vizitare la Muzeul ouălor:

  • 10lei/persoană adulți (la grupuri 5lei/persoană)
  • 5lei/persoană/adolescenți
  • 3lei/persoană/copii
  • 10lei taxă foto/ aparat
Colectia de oua a artistei Letiția Orșvischi
Muzeul ouălor încondeiate

Muzeul ouălor încondeiate de la Vama este organizat într-o încăpere unde ouăle sunt expuse în vitrine, pe zone geografice sau țări. Fiecare vizitator primește la intrare în sala de expoziție un dispozitiv audio cu o prezentare a întregii colecții de ouă.

Expoziția se urmărește în paralel cu prezentarea audio. Canditatea de informații primită este foarte mare dar foarte bine structurată.

Oua incondeiate de artisti japonezi expuse la Vama, Bucovina Oua incondeiate conform traditiei elvetiene

Colecția începe cu exponate din străinătate. Aceste ouă d-na Letiția le-a adunat în 12 ani de participări la expoziții și saloane internaționale. Ouăle încondeiate reprezintă datini tradiționale din țări precum Ungaria, Ucraina, Elveția, Polonia, Italia, Malta, Slovacia, Spania, Rusia, Turcia, Vietnam, China, Pakistan, Japonia, Mexic, Africa.

Expozitia oualor incondeiate de la Vama - Bucovina - Romania Exponate de la Muzeul Oului din Vama, Bucovina

Într-o altă zonă a expoziției de la Muzeul Ouălor încondeiate ni se prezintă motive tradiționale românești din Bucovina folosite la înconierea ouălor: ștergarul bucovinean, grebla, soarele, trifoiul, motive florale, motive religioase, motive zoomorfe.

Motive tradiționale românești din Bucovina
Muzeul ouălor încondeiate

Muzeul ouălor deține și ouă vechi de 50 de ani, aparținând familiei d-nei Letiția dar și alte ouă vechi bucovinene. În zona destinată ouălor bucovinene încondeiate găsim elemente decorative specifice zonei mănăstirilor Humor, Sucevița, Voroneț.

Obiceiul incondeierii oualor de Paste - Bucovina Oua incondeiate de artista Letiția Orșvischi

În cadrul vizitei la Muzeul ouălor vi se explică metode de încondeiere ale ouălor de către însăși artista Letiția Orșvischi. Pentru cei care doresc să se familiarizeze cu tehnica încondeierii ouălor artista organizează ateliere de încondeiere.

artista Letiția Orșvischi - proprietara Muzeului Oualor Incondeiate de la Vama artista Letiția Orșvischi si traditia incondeierii oualor

Tradiții legate de încondeiatul ouălor la Paște

– traditia poporului român spune ca ouăle de Paște se înroșesc în Joia Mare sau în Sâmbata Mare, în niciun caz în Vinerea Mare. În vinerea Mare credincioșii nu ar trebui sa facă treabă, ci doar să țină post negru pentru a avea spor si sănătate.

Obiective turistice din Romania - Muzeul Oului de la Vama

În Bucovina în ziua de Paște oamenii stau împrejurul bisericii și ciocnesc ouă. Cei ce ciocnesc se zice că se vor vedea pe cealaltă lume. În ziua întâi de Paște ouăle se ciocnesc numai în vârf iar în celelalte zile și cu partea cealaltă.

Tradiții legate de încondeiatul ouălor la Paște - Bucovina

– În toate zonele României la ciocnirea oului cel ce va ciocni oul va spune „Hristos a înviatiar cel ce va ține oul pentru a fi ciocnic va spune „adevărat a înviat

Etape ale incondeierii oualor - Bucovina

– În Bucovina ouăle încondeiate se numesc „muncite” deoarece tehnica necesită multă muncă până se obține efectul dorit. Se face îmbăierea oului în mai multe straturi de culoare. Se decorează oul cu modelele dorite cu ajutorul unei unelte numită chișiță. Chișița este un creion din lemn care are în varf un tub foarte subtire din tabla fină pentru a permite filtrarea cerii. Se spune că oul muncit” e păcat să-l dai de pomană.

Colectia oualor incondeiate de la Vama, Bucovina

– Ouăle care nu sunt frumos ornamentate se spune în glumă că au fost decorate doar pentru a nu fi recunoscute de găină.

Incondeiatul oualor in Bucovina - Romania

– În unele sate se obișnuia ca ouăle încondeiate să fie golite de conținut și apoi atârnate în copacii din fața caselor, asemănător brazilor de Crăciun.

Incondeierea oualor in Romania - traditii si obiceiuri
Muzeul ouălor încondeiate

În Romania este de neconceput ca ouăle roșii să nu se găseasca pe masa de Pasti. Simbolul ouălor roșii este strâns legat de Patimile lui Iisus.

Legenda spune ca Sfânta Maria, venind să-și vadă Fiul răstignit, avea la ea un coș plin cu ouă. L-a lăsat chiar lângă cruce și a început sa-L plangă pe Iisus. Sângele acestuia a înroșit ouăle, iar de atunci s-a păstrat obiceiul înroșirii ouălor de Paște.

Oua incondeiate de Paste din Bucovina

For english version

EN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here