Cele mai importante momente din viața unui om, în viziunea țăranului bucovinean sunt: nașterea, căsătoria și moartea.
Obiceiuri tradiționale din Bucovina legate de nașterea unui copil – era un eveniment de mare bucurie pentru oricare familie. În acele momente trebuiau îndeplinite o serie de rânduieli de mama și moașa copilului.
Părinții erau implicați în primă fază într-o serie de practici ce aveau ca scop atât protecția copilului de forțele malefice cât și integrarea noului născut în societate.
Copilul trebuie ferit de deochi, fapt pentru care moașa îl lega la mâna dreaptă cu o panglică roșie. Pentru a fi ferit de boli sau lucruri rele se pregăteau cărbuni care erau stinși în scăldătoare.
Ca și practică tradițională scăldătoarea era prima baie a copilului.
I se aduceau atunci obiecte simbolice precum bănuți, busuioc, zahăr pentru ca acesta să fie:
“Scump ca argintul/ Dulce ca mierea/ Bun ca pâinea/ Sănătos ca oul/
Rumen ca bujorul/ Atrăgător ca busuiocul/ Alb ca laptele”
În viața satului bucovinean nunta era un eveniment de mare complexitate. Aceasta avea implicații multiple atât în viața unui individ cât și în viața colectivității rurale. Comparativ cu nașterea sau moartea, nunta era un act voluntar al individului, pe care-l făcea în numele unor interese: dragoste, avantaje materiale, supunere în fața rigorilor tradiției.
Principalele momente ale nunții tradiționale din Bucovina sunt: pețitul, chemarea la nuntă, masa miresei, jocul zestrei, aducerea miresei în fața nuntașilor, iertăciunea față de părinți, închinatul, calea primară.
Iertăciunea miresei este o etapă importantă din ceremonialul nunții. Mirii trebuie să-și ceară iertare de la părinți, frați, surori, rude, deoarece îi părăseau, mutându-se într-o altă gospodărie. Legătura dintre cei doi îndrăgostiți era bine văzută numai dacă avea și acordul părinților.
Colăcerul era cel însărcinat cu a cere iertare în numele tinerilor printr-o orație în versuri:
“Ia-ți mireasă iertăciune/ De la maica ta cea bună/ De la strat cu scânteiuță/
De la bunul tău tătuță/ De la strat cu zemurică/ De la sora ta cea mică/
De la stratul de bujori/ De la ai tăi frățiori/ Rămâi mamă sănătoasă/
Dacă n-ai fost bucuroasă/Să mă vezi prin casă/ Ca o garoafă frumoasă”
Deși în viața satului bucovinean s-au produs schimbări fundamentale, mai putem încă găsi numeroase obiceiuri rămase peste timp.
Ca peste tot la români, obiceiurile de înmormântare din Bucovina reflectă universul de gândire al țăranului care privea moartea ca un fenomen natural. Moartea, în concepția populară este ultimul anotimp, iarna vieții, întoarcerea în pământul din care vor răsări noi mlădițe la primăvară.
La încetarea din viață al unui membru al familiei se trăgeau clopotele de trei ori pe zi (pănă în ziua înmormântării).
Membrii familiei se îmbrăcau în piese de port popular de culoare neagră, femeile umblau cu părul despletit sau cu basmale negre pe cap. Bărbații purtau capul descoperit și umblau nebărbieriți.
După scăldătoarea defunctului, acesta era îmbrăcat cu hainele pregătite încă din timpul vieții și era așezat în sicriu pentru ca lumea să-și ia rămas bun de la el. În sicriu erau așezate o scoarță, o pânză albă și o pernă. Mortului i se închideau ochii pentru a nu vedea jalea din jurul lui, iar oglinzile din casă se întorceau cu fața la perete sau se acopereau.
După obicei bocirea (plângerea după defunct) se făcea de către membrii familiei sau în unele cazuri de femei din afara familiei. Ele stateau în casă sau afară, în dreptul ferestrelor și în urma căruței cu care se transporta mortul la groapă.
A treia zi avea loc înmormântarea propriu-zisă, moment de jale pentru familie și pentru întreaga comunitate. Comform unor norme de conduită impuse de viața socială rurală, nu doar membrii familiei erau implicați în organizarea înmormântării ci și membrii comunității.
În ziua înmormântării avea loc pregătirea “ciurului” – eveniment specific zonei. Într-un ciubăr se așeza o creangă de prun împodobită cu forme lucrate din aluat de pâine , nuci, mere și bomboane.
În fruntea alaiului mergeau oameni cu steaguri împodobite cu ștergare și colaci. Erau urmați de cei care duceau pomul de înmormântare. Venea apoi căruța trasă de boi alături de membrii familiei mortului, rude și săteni. După slujbă celor prezenți li se împărțea grâu fiert cu zahăr.
La casa mortului avea loc slujba propriu-zisă, aceasta reprezentând un momet de solidaritate a colectivității care pierdea un membru.
For english version