Ghețarul de la Scărișoara – cel mai mare ghețar subteran din România

Peștera Ghețarul de la Scărișoara adăpostește al doilea cel mai mare ghețar subteran din sud-estul Europei. Astfel Ghețarul de la Scărișoara este una din cele mai importante peșteri din România.

În unele cazuri gheața se formează în peșteri din cauza tasării zăpezii pe fundul avenelor. Gheața se păstrează de-a lungul verilor, datorită altitudinii ridicate la care se găsesc respectivele cavități.

Peșterile din Muntii Apuseni care adăpostesc ghețari subterani nu intră însă în această categorie. Prezența gheții nu se datorează condițiilor climaterice reci, ci unui regim de ventilație special care determină un topoclimat subteran de factură glaciară.

Dintre marile cavități ale Europei cuprinse în această categorie de peșteri cu ghețari subterani, merită menționate Peștera Eisriesenwelt din Alpii Austrieci (formațiuni de gheață care ocupă o suprafață de 30.000 mp) și peștera Dobsina din Slovacia (volumul gheții este de aproximativ 145.000 mc).

Descoperirea Ghețarului de la Scărișoara nu a putut fi datată. Locuitorii acestor locuri probabil cunoșteau ghețarul de foarte mult timp.

Prima atestare scrisă a existenței ghețarului o găsim într-un document prin care împărăteasa Maria Tereza autoriza ocolul silvic din comuna Scărișoara să taie lemne pentru repararea scărilor de acces la ghețar.

Ca și mențiune turistică apare pentru prima dată în anul 1847, într-o carte a A. Szirtfi. Binecunoscutul explorator al Apusenilor, Adolf Schidl, descrie peștera foarte amănunțit într-o carte din anul 1863. A topografiat peștera realizând o hartă și două profile schematice.

Primele cercetări științifice au fost făcute de reputatul Emil Racoviță, întemeietorul științei biospeologiei și fondatorul Institutului de Speologie de la Cluj (primul institut de speologie din lume). Între anii 1921 și 1923 acesta a vizitat peștera Ghețarul de la Scărișoara de cinci ori. Constatările și ipotezele lui au fost publicate într-o lucrare în anul 1927.

Prin conștientizarea autorităților că peștera Scărișoara prezintă un interes științific deosebit, a obținut punerea sub protecție a ghețarului în anul 1933.

Această cavitate este primul obiectiv speologic din România – monument al naturii. Următoarele etape a studierii peșterii s-au desfășurat între anii 1963-1968 și 1982-1992.

Localizare: Peștera Ghețarul de la Scărișoara se găsește pe aria Parcului Natural Apuseni, în cătunul Ghețari la altitudinea de 1165m. Face parte din sistemul carstic Ocoale – Ghețar – Dobrești.

Se poate ajunge la peșteră dinspre: Oradea (125km) > Beiuș > Ștei > în satul Lunca virați spre Arieșeni (DN75) > Gârda.

Din centrul localității Gârda urmăriți indicatorul spre Peștera Scărișoara – trebuie să virați pe drumul secundar ce trece prin Cheile Ordâncușei. Va urma o bifurcație de drumuri unde va trebui să virați stânga de-a lungul văii Gârda Seacă. Continuați încă 5 km până la o altă intersecție unde va trebui să virați dreapta pe drumul ce urcă abrupt spre cătunul Ghețari.

Drumul a fost reabilitat de curând, este asfaltat și se poate ajunge până la 1km de peștera Scărișoara cu orice mașină. Accesul este foarte facil pentru orice turist.

Atenție! a nu se face confuzie între Peștera Scărișoara și localitatea Scărișoara care se găsește pe drumul principal dintre Gârda și Câmpeni. Din comuna Scărișoara nu se poate ajunge la Peștera Scărișoara.

Vă rugăm să cereți bilet la intrarea în peșteră – astfel veți încuraja turismul responsabil în Munții Apuseni.

Descrierea peșterii – Peștera Ghețarul de la Scărișoara se deschide la suprafață sub forma unui aven (intrare verticală de peșteră) cu diametru maxim de 60m și 48m adâncime. Din punct de vedere turistic, această porțiune coboară printr-o amenajare pe scări metalice și de lemn.

La baza verticalei se deschide un portal de peșteră cu o înălțime de 24m și o lățime de 17m. Dincolo de portal se întinde planșeul de gheață al Sălii Mari. Acesta constitue de fapt partea superioară a ghețarului, cu o suprafață de 3000mp.

Amenajarea turistică continuă pe două cursive de-a lungul Sălii Mari formând o buclă. La extremitatea traseului turistic se găsește cea mai spectaculoasă zonă a ghețarului și a amenajării – Biserica. Veți vedea aici stalagmite și stalactite de gheață care își schimbă dimensiunea în funcție de anotimp. 

Avenul, Sala Mare și Biserica formează sectorul turistic al peșterii.

Peștera beneficiază de sistem de ilumitare electrică. Pentru cei care beneficiați de o sursă alternativă portabilă de lumină, vă sugerăm să o luați cu voi.Informații despre vizitarea turistică a peșterii;

Costuri: adulți – 11lei, elevi/studenți – 8 lei. Dacă sunteți membru al Federației Române de Speologie sau al unei alte entități cu același profil luați legitimația cu voi.

Program de vizitare: luni – sâmbătă 10.00-18.00; duminică 10.00-17.00. În extrasezon vă sugerăm să contactați ghidul înainte de a merge la peșteră. Puteți face acest lucru la numerele de telefon 0742010347, 0740894996.

Vizitarea peșterii se face cu ghid, cu un grup minim de 10 persoane. Deoarece temperatura în peșteră este destul de scăzută, vă sugerăm să vă îmbrăcați călduros.

Durata vizitei este de circa 45 min.

Vă recomandăm să vizitați peștera în perioda lunilor mai – iunie pentru că la început de vară formațiunile de gheață sunt mult mai mari decât vara/toamna. Peisajul subteran va fi cu siguranță mult mai apreciat.

Rezervațiile speologice ale Ghețarului de la Scărișoara – în partea nordică a Sălii Mari se deschide o intrare verticală de 15m care constitue accesul în Rezervația Mică. Prin această coborâre se ajunge la baza blocului de gheață. În sala ce se deschide la baza ghețarului apar câteva stalagmite de gheață.

În partea nordică a Sălii Mari, printr-o intrare mult mai mare, se intră în Rezervația Mare. Accesul se face printr-o verticală de 20m. În niciuna din rezervații nu se poate coborâ fără coardă și cunoștințe specifice parcurgerii verticalelor în peșteri.

În zona centrală a Rezervației Mari se află un alt câmp de stalagmite asemănătoare celor din Rezervația Mică. Ambele zone sunt sub strictă monitorizare a Institutului de Speologie. Calitatea formațiunilor este într-o continuă degradare datorită tendinței de topire a ghețarului.

Misterul existenței Ghețarului subteran de la Scărișoara – depozitul de gheață are o importanță științifică foarte mare deoarece se consideră a fi o relicvă din ultima perioadă a Holocenului.

În urma ridicărilor topografice efectuate în 1969, suprafața blocului a fost stabilită de 3000mp cu grosimea medie de 20m.

Volumul de gheață estimat este de 75.000 mc, în el fiind stocate oscilațiile climatice produse de-a lungul a cel puțin trei milenii.

În urma studiilor efectuate, se consideră că vârsta ghețarului este de aproximativ 3000 de ani. Deoarece studiul s-a efectuat într-o zonă unde blocul de gheață nu atinge grosimea maximă, se consideră că cele mai vechi straturi de gheață ale blocului ar fi trebuit să se depună cu cel puțin 4000 de ani în urmă.

Deși depunerea gheții s-a făcut la origine într-o perioadă când temperatura pe glob era mai scăzută, păstrarea ei pe fundul Avenului de la Scărișoara este de fapt adevărata minune a naturii. Topografia peșterii prin regimul de ventilație, face posibilă existența ghețarului în ziua de azi. În timpul iernii aerul de la exterior este mai rece și are o densitate mai mare decât cel din subteran, pătrunzând în peșteră.

Se creează astfel doi curenți de aer, de sensuri opuse: unul imergent, rece – celălalt emergent, relativ mai cald care iese la suprafață. În timpul verii raportul termic se inversează. Schimburile de aer din timpul iernii nu se mai efectuează, aerul rece din subteran fiind mai greu, nu se mai poate ridica la suprafață.

Ghețarul a rămas sub studiu, din perioada când Emil Racoviță a început cercetările. S-a constatat că acesta s-a topit în acest interval aproximativ 2m. În perioada anilor 1947-1980 ghețarul a avut cea mai accentuată perioadă de topire pierzând prin topirea gheții o secțiune de 1,50m.

Temperatura din peșteră este influențată de regimul de ventilație și inerent de anotimpurile de la exterior. Iarna, datorită schimburilor de aer cu exteriorul, temperatura poate să scadă nedefinit. Cea mai joasă temperatură constatată a fost de -20gr C. În cursul verii, când schimburile aerodinamice se stopează, temperatura din peșteră este de aprox 0,5grC.

Bibliografie: Peștera Ghețarul de la Scărișoara – Studiu Monografic; Gheorghe Racoviță și Bogdan Onac

For english version