Peștera Cetățile Rădesei și Cheile Someșului Cald se găsesc pe teritoriul Parcului Natural Apuseni.
La obârșia râului Someșul Cald care a format cheile cu aceleași nume se găsește peștera Cetățile Rădesei.
Cavitatea a fost descrisă prima dată de exploratorul Czaran Gyula și mai târziu de E. Racoviţă şi R. Jeannel. Aceștia remarcă importanţa complexului carstic de la izvoarele Someşului Cald, pe care îl vizitează în 1921.
Cele două obiective turistice se găsesc în Platoul Padiș – Munții Bihorului, în aria Parcului Natural Apuseni.
Peștera Cetățile Rădesei este o peşteră activă, fiind străbătută de un curs de apă. Peștera este accesibilă pe întreaga lungime de 260 m.
Intrând în peșteră pe marcajul turistic bandă roșie vom trece pe sub portalul cu o lăţime de 7 m şi o înălţime de peste 15 m.
Înaintăm pe lîngă apă și trecem o mică muchie pentru a coborâ o verticală de 3 m cu ajutorul unei scări de lemn și a unor lanțuri de fier. Urmăm apa la stânga pe un culoar înalt şi larg, trecem pe sub o arcadă de formă semicirculară şi ajungem într-o imensă sală inundată de lumina ce pătrunde prin patru hornuri.
Cotim la dreapta şi aproape că nu observăm când tavanul a dispărut şi că ne aflăm de fapt într-un canion foarte îngust. În zonele cu săritori sunt montate lanțuri metalice. Coborîrea este destul de anevoioasă datorită marmitelor adânci, pline de apă.
Cotim de cîteva ori şi ieşim brusc în Poiana Rădeasa.
Peștera Cetățile Rădesei se poate parcurge cu cizme de cauciuc sau bocanci rezistenți la apă şi o lanternă care să uşureze trecerea punctelor mai dificile din porţiunile întunecate.
În Poiana Rădeasa traseul se bifurcă astfel încât puteți continua pe:
-
ramura din dreapta văii (sud), care prezintă pe parcurs un punct de privelişte (la aproximativ 40 min din poiană), apoi un grohotiş greu de coborât.
- ramura din stânga văii – urcă pe sub vârful Cuciulata, pe deasupra abruptului Cuciulatei. Trece pe lângă intrarea peșterii Honu și în cele din urmă coboară la nivelul văii unde poteca se intersectează cu traseul ce vine de pe versantul drept.
Întoarcerea o puteți face pe versantul opus.
Deși marcajul turistic ocolește Valea Someșului Cald dacă aveți experiență montană avansată puteți parcurge acest tronson prin vale. Pentru a face acest traseu trebuie ca din Poiana Rădeasa să înaintați pe firul văii. În circa 100m de la poiană, morfologia văii ia forma unor chei cu pereți abrupți și apropiați.
Înaintarea prin apă nu presupune cunoștințe tehnice. Nu sunt săritori pe parcurs și nu este nevoie de coardă. Trebuie doar să aveți grijă la înaintare deoarece patul văii este foarte alunecos.
La debit mare puteți să vă lasați duși de apă aplicând tehnica parcurgerii apelor repezi de la canyoning. Lungimea Cheilor Someșului Cald este de 1,8km iar înălțimea pereților depășește frecvent 150m.
Ajunși în capătul Cheilor Someșului Cald, pentru a vă reîntoarce în zona Vărășoaia va trebui să urmați traseul ce urca pe versantul stâng sau drept. Amândouă traseele vă duc înapoi în Poiana Rădeasa și de acolo în amontele Poienii Vărășoaia.
Echipament necesar: pe perioada când debitul cursului de apă este mediu – mare pentru a parcurge acest traseu prin apă (canyoning) aveți nevoie de neopren (pantaloni, șosete, mănuși + bluză), cască, încălțăminte cu aderență.
Pe perioada de secetă, valea se poate parcurge și fără neopren. Trebuie să luați în considerare că temperatura apei este destul de mică, inclusiv vara. Dacă alegeți varinta acvatică de parcurgere (cu neoprene) vă veți putea bucura de toate marmitele și săritorile care le întâlniți pe vale.
Pentru cei care practicați canyoningul puteți lua în considerare și parcurgerea văii și a cascadei Moloh. Lățimea mică a acestui afluent al Cheilor Someșului Cald este cu adevărat impresionantă. Acest sector nu poate fi parcurs fără a folosi coardă și neopren.
Parcurgerea sectorului Cheilor Someșului Cald, pornind din Poiana Rădeasa cu întoarcere pe marcajul turistic (pe versantul stâng sau drept) durează în jur de 4 ore.
Acces:
dinspre Padiș> se urmăreşte marcajul bandă roşie (Padiş -Stâna de Vale) > se părăsește marcajul bandă roşie în capătul nordic al Poienii Vărăşoaia, unde marcajul punct roşu indică intrarea în traseu.
Dinspre Ic Ponor: Cei ce au la dispoziţie un autoturism pot urma şoseaua forestieră Răchiţele — Padiş până la Ic Ponor (intersecţia şoselei cu valea Someşului Cald) apoi 9 km pe drumul care urmăreşte în amonte valea Someşului Cald pînă la capătul drumului.
Marcajul taie valea la 100 m mai sus. Această variantă presupune parcurgerea traseului în sens invers decât cel descris aici.
Traseul poate fi facut si pe perioada de iarna. Veti intampina dificultati doar la intrarea în Peștera Cetățile Râdesei unde se formează gheață pe alocuri pe traseul peșterii. Vă recomandăm să luați la voi colțari și piolet.