Domeniul Schiabil “Poarta Raiului” din Muntii Sureanu a fost inaugurat in anul 2009. Datorita amplasarii și a altitudinii mari la care se gaseste, veti descoperi aici, una dintre zonele cu cea mai lungă durată de schi din cursul unui an.
Asemanator ca si amplasament cu domeniul schiabil de la Vidra (Transalpina Ski Resort), zona schiabila din muntii Sureanu, incanta ochiul prin peisajele frumoase care imprejmuiesc partiile. Zona, nepopulata difera de statiunile de schi din tara, majoritatea dezvoltate printr-un urbanism necontrolat, haotic. Schiind in aceasta zona, vei simti intr-adevar ca esti la munte, inghesuiala constructiilor tipica statiunilor lipsind cu desavarsire.
Va informam ca Travel Guide Romania ofera informatii verificate, opiniile exprimate fiind rezultatul experientelor personale.
Date generale: domeniul schiabil este alcătuit din 10 pârtii care insumeaza aproximativ 11km.
Amenajrea porneste de la altitudinea minima de 1650m, limita superioara a partiilor ajungand pana la altitudinea de 2010m. In afara de partiile amenajate, zona prezinta un deosebit potential pentru schi in afara pistei sau schi de tura.
Locatie: Domeniul schiabil se găseste în munții Șureanu (cunoscuți și ca munții Sebeșului), subdiviziune a masivului Parâng. Cele 11 partii se gasesc sub doua dintre cele mai inalte varfuri din muntii Sureanu: Varful lui Patru 2103m si Vf Sureanu 2059m.
Coordonate GPS: 45°33’59.60″N, 23°30’33.60″E
Acces: drumul principal de acces, care asigura conditii optime de trafic (este dezapezit zilnic) porneste din orasul Sebes, judetul Alba.
Sebes (DN 67C ~28km, drum asfaltat) > Sugag (30 km – drum asfaltat) > Lacul Oasa (13km, drum acoperit cu zapada in cea mai mare parte a sezonului de schi) > Poiana Luncile Progoanei (5 km, drum acoperit cu zapada) > Poiana Poarta Raiului (6km, drum acoperit cu zapada) > baza domeniului schiabil Poarta Raiului.
Durata calatoriei este in medie de 2 ore din Sebes.
Drumul este relativ bun. Pana in zona lacului Oasa drumul este asfaltat iar de acolo pana la domeniu schiabil Sureanu este acoperit cu zapada, in sezonul schiabil.
Va recomandam sa nu plecati de acasa la schi fara lanturi si cauciucuri de iarna la autoturism.
Din Sugag pana la lacul Oasa veti urca de-a lungul raului Sebes.
Va trebui sa veniti fie cu autoturismul personal, fie cu mijloc de transport in comun pana la Sugag iar de acolo cu autostopul pana la domeniul schiabil. Nu va recomandam (in special daca aveti cu voi echipament de schi) cea de-a doua varianta deoarece distanta este destul de mare si drumul nu este foarte circulat.
Pentru o mai buna orientare puteti descarca trackul GPS care va duce din Sugag pana la domeniul schiabil.
Cazare: deoarece domeniul schiabil este relativ nou, infrastructura pentru cazare este in plina dezvoltare. In apropierea domeniului schiabil exista doua zone unde s-au construit unitati de cazare: Poiana Luncile Prigoanei si Poiana Poarta Raiului. Puteti gasi aici camere care ofera conditii de cazare de la 2 la 4 margarete/stele.
O camera comfort mediu, pentru doua persoane, costa aproximativ 120lei/noapte. Va trebui insa sa va faceti rezervare din timp deoarece oferta nu este inca foarte larga si locurile se ocupa din timp.
Daca sunteti montaniarzi puteti sa va petreceti noaptea intr-un cort, in apropierea partiilor. Nu trebuie sa platiti nimic. Un alt avantaj este ca nu mai trebuie sa bateti drumul dimineata si seara cand plecati/veniti de la pensiune. Ocoliti astfel si aglomeratia produsa de masini pe drumul dintre partii si zonele de cazare.
In aceasta situatie trebuie sa aveti obligatoriu echipament pentru conditii de iarna. Temperatura, noaptea poate sa ajunga usor pana la -15 grade Celsius.
Parcarea domeniului schiabil este chiar langa zona telescaunului/teleschiurilor. Capacitatea parcarii este considerabila, astfel nu trebuie sa va faceti probleme din acest punct de vedere.
Dotarile domeniului Schiabil Poarta Raiului din Muntii Sureanu: o parte din partii sunt deservite de un telescaun care porneste de la baza domeniului (altitudine 1650m) si urca pana la 2010m, sub varful lui Patru. Din partea superioara a telescaunului pornesc doua variante de partie, una de dificultate medie (rosie) iar cealalta de dificultate mare (neagra).
Tot de la altitudinea de 1650m porneste si teleschiul care urca pana la 1809m. De la capul de sosire a statiei se poate cobora pe o varinata de partie rosie si doua variante de partie albastra.
Din creasta, de la 1720m se urca cu a doua instalatie de telescaun pe variantele de partie de sub varful Sureanu. Telescaunul ajunge la altitudinea de 1922m. Ofera doua varinte de coborare: o partie rosie si o partie albastra.
Diferitele variante de coborare va pot oferi diversitate destul de mare, astfel incat nu va veti plictisi la schi.
Pauzele de schi le puteti face la unul din cele trei restaurante/baruri care se gasesc in zona partiilor. Preturile sunt acceptabile. In zilele insorite puteti sa admirati de pe terase frumusetea peisajului din jur.
Costurile biletelor: Administratia acestui domeniu ofera diferite varinte de cartele/schipassuri destul de avantajoase ca si pret. Comparativ cu statiunile de pe valea Prahovei, cu siguranta acest domeniu schiabil ofera preturi mult mai avantajoase si conditii la fel de bune.
Va puteti achizitiona cartele a caror valoare se regaseste in numar de puncte si sunt valabile tot sezonul. O urcare cu telescaunul costa 2 puncte iar cu teleschiul 1 punct.
Cartelele pot avea:
3 puncte – 15 lei adulti sau 10 lei copii;
6 puncte – 25 lei adulti sau 20 lei copii;
12 puncte – 45 lei adulti sau 40lei copii;
20 puncte – 60 lei adulti sau 55 lei copii.
Cartelele pe durata de timp, pot fi folosite pe orice instalatie, pentru perioada de timp pentru care au fost cumparate.
– Cartela pentru o zi costa – 85 lei adulti, 80 lei copii;
– Cartela de 1 ora – 25 lei adulti, 20 lei copii;
– Cartela de 2 ore – 45 lei adulti, 40 lei copii;
– Cartela de 4 ore – 65 lei adulti, 60 lei copii.
Programul partiilor: partiile sunt deschise pentru turisti de marti pana duminica, de la ora 09:00 la ora 17:00. Luni – inchis, zi de revizie la instalatii.
Echipament de inchiriat: daca nu aveti echipament personal, puteti sa va inchiriati clapari, bete, schiuri, ochelari de soare. Costul unui echipament complet este de aproximativ 40-50 lei.
Va recomandam sa va aduceti echipament personal, deoarece puteti pierde foarte mult timp la centrele de inchiriere intr-o zi aglomerata.
Sfaturi la echipament: va sfatuim sa va aduceti de acasa casca de schi (nu se poate inchiria) si manusi. Ar fi indicat sa aveti la voi crema de soare, deoarece la altitudine mare, soarele este foarte puternic iar arsurile de piele sunt inevitabile.
Ochelarii de soare sunt foarte importanti deoarece fara ei puteti risca o arsura solara la ochi, care se manifesta prin dureri de cap. Vor fi foarte utili si in caz de vreme rea sau ninsoare.
Instructori de schi sau snowboard: daca vreti sa deprindeti tehnica schiului sau a snowboardingului puteti lua ore de la instructori autorizati la pretul de 50lei/ora.
Pentru cei care sunteti la un nivel avansat cu schiul sau snowboardul este bine sa luati in considerare posibilitatea de a iesi de pe partii si de a explora diferitele pante din jurul domeniului.
Sfaturi pe partie: este foarte important sa va hidratati. In caz contrar, riscati sa faceti febra musculara sau in cel mai rau caz crampe musculare. Consumati mancare solidata si dulciuri in pauza de schi pentru a va pastra nivelul de performanta.
Din pacate in aceasta zona nu exista semnal GSM. Daca aveti statiii de emisie-receptie nu ezitati sa le luati la voi. Daca vedeti un accidentat pe partie, la coborare anuntati serviciul Salvamont (fara semnal la telefon optiunea de a suna la 112 nu exista).
Va recomandam cu caldura acest domeniu schiabil deoarece ofera conditii excelente de schi, preturi acceptabile la standarde ridicate. Peisajul este incredibil de frumos.
How wonderful article of our beautiful places! Well done!I wait for other interesting articles.
Diana, thank you for your good thoughts. We try to do our best to promote our beautiful country.