Pestera Sura Mare – Un Superlativ al Carstului Romanesc

Pestera Sura Mare este una din cavitatile care se gaseste in top 10 pesteri ce merita vizitate in Romania. 

Coordonate GPS: 45°31′45.96″N, 23°08′50.85″E

Altitudine: 460 m

Lungime: 11123 m

Locatie: Muntii Sureanu (Sebesului)

Denivelare: +425m

Sura Mare este situată în vestul Munţilor Şureanu (Sebesului), in Parcul Natural Gradistea Muncelului, pe cursul pârâului Lunca Ponorului. Peştera se află pe teritoriul satului Ohaba-Ponor, comuna Pui din judeţul Hunedoara.

Acces: recomandam accesul la pestera cu masina. Cu trenul se poate ajunge doar pana la halta Ponor (linia Petroşani-Simeria), avand de parcurs o distanta de 4 km pana in satul Ohaba.

Varianta de acces auto:

• > DN 66 – Simeria > Calan > Hateg > in apropierea localicatii Pui trebuie sa virati stanga pentru a ajunge in satul Ponor. Se urmareste soseaua pana in satul Ohaba. Distanta parcursa este de aproximativ 60 km;

• > DN 66 – Petrosani > Banița > Baru > in apropierea localicatii Pui trebuie sa virati stanga pentru a ajunge in satul Ponor. Se urmareste sosea pana in satul Ohaba. Distanta parcursa este de aproximativ 35 km;.

Pentru a ajunge la pestera trebuie sa lasam masina in satul Ohaba  si sa o luam pe jos, pe firul vaii, aproximativ 500m.

Recomandam vizitarea portalului pesterii inclusiv nespeologilor. Portalul este impresionant prin dimensiunile sale de 30m inaltime si 12m latime. Seamana cu portalul pesterilor Cetatile Ponorului si Huda lui Papara.

Cand debitul raului Ohaba este mai mare, cu siguranta va udati mai sus de genunchi, pe drumul spre portal. Vara, cu un pic de atentie si cu cizme de cauciug puteti evita asemenea inconvenient.

Echipa de speologi trebuie sa fie in buna forma fizica si psihica. O tura in aceasta pestera este o adevarata provocare. Daca nu sunteti obisnuiti cu ture in pesteri cu rauri subterane un ghid care sa va indrume este obligatoriu.

Conditii de vizitarea a pesterii: 

-aviz din Partea Comisiei Patrimoniu Speologic;

-aviz din partea Parcului Natural Gradistea Muncelului ;

-aviz din partea Echipei Salvamont-Salvaspeo din raza zonei in care se gaseste pestera.

Timpul necesar pentru vizitare: in functie de zona unde doreste sa ajunga echipa (si de numarul persoanelor participante) vizita ar putea sa tina intre 5 si 10 ore. 

Perioada recomandata: datorita nivelului cursului de apa pe care se desfasoara pestera, trebuie sa tinem cont de precipitatii cand planificam vizita .

Vara, pe timp de seceta este cea mai indicata perioada pentru o vizita in Sura Mare. 

Temperatura apei: intre 7 si 9 grade C.

Temperatura in pestera variaza intre 8 si 10 grade C iar umiditatea în peşteră este de 99%.

Fauna pesterii: fauna de nevertebrate este relativ bogată în porţiunea de la intrare şi în general săracă pe platformele acoperite cu guano. Printre altele s-a descoperit un gândac din familia Sophrochaeta iar în nisipurile aluvionare ale cursului subteran un crustaceu subteran (Bathynella).

 Şura Mare este unică în ţara noastră şi pentru adăpostirea celor mai numeroase colonii de lilieci în hibernaţie. Distanţa de la intrare până în zona coloniilor mai mari observate, este de aproximativ 350 m. Colonia de Pipistrellus Pipistrellus, constituită din mai multe zeci de mii de indivizi, este pentru zona temperată, singurul exemplu cunoscut în literatură de specialitate. La înălţimi mai mari există pe pereţi şi colonii de Miniopterus Schreibersi.

Echipamentul necesar pentru a parcurge aceasta cavitate: casca cu sursa de lumina, neopren (bluza, pantaloni, sosete si manusi) – obligatoriu !!!! Pentru a parcurge mai lejer pestera ar fi de evitat folosirea cizmelor de guma care ingreuneaza capacitatea de a inota in zonele unde este nevoie. Se pot folosi adidasi sau bocanci usori cu talpa aderenta.

Sugeram sa aveti cu voi bidoane etanse pentru a putea lua cu voi mancare, acumulatori de rezerva, sursa suplimentara de lumina, folie de supravietuire, trusa medicala (una pe echipa). Deoarece in pesterile din Romania este interzisa folosirea lampilor cu acetilena, va trebuie sa fiti dotati doar cu surse de lumina cu aculumatori.

Daca se doreste parcurgerea pana intr-o zona mai avansata, in apropiere de cascada finala, de exemplu Sala Prieteniei, este nevoie sa luati cu voi hamuri si echipament individual de parcurgere pe coarda, pentru a putea urca o saritoare de  +8m.

In aceasta zona veti gasi montata o coarda, dar recomandam sa aveti cu voi si o coarda personala.

Daca sunteti o echipa mare, e de preferat sa aveti propriul echipament pe care sa puteti conta.

In pestera exista multe zone expuse, unde speologii trebuie sa catere, deci faceti o selectie stricta cand va alcatuiti echipa pentru vizita in Sura Mare.

Un traseu de dificultate medie, accesibil unui numar mai mare de speologi, poate fi realizat pana in Sala Mendip sau Sala Mare (nume intalnit mai des in literatura de specialitate).

Distanta parcursa pana aici este de 2300m. Intalnim si pana aici cascade, care au la baza zone turbionare, lacuri. Va trebui sa ne folosim abilitatile de inotatori dar si sa trecem zone predispuse la inundare (semi-sifoane).  

Date istorice. Primii exploratori ai porţiunilor de la intrarea peşterii au fost Toma Ienciu şi Schadler in anul 1929. Cativa ani mai tarziu, I. Gheamiaoi străbate aproximativ 700 m cu ajutorul unei bărci şi publică descrierea traseului în 1934.

În 1963 T. Orghidan şi I. Bostan reuşesc cu un echipament uşor, costume subacvatice şi cu camere pneumatice de automobil, să ajungă la l 800- 2 000 m distanţă de la intrare. Au avut astfel posibilitatea de a vedea frumoasele concreţiuni de mari dimensiuni – baldachine în formă de ciupercă – care barau accesul din loc în loc. În 1967, M. Dumitrescu şi colaboratorii publică descrierea şi planul primilor l 000 m exploraţi.

In august 1967 John Dolman and Tony Oldham (amandoi din Bristol UK) au fost primii speologi  care au parcurs pestera in costum de neopren. John Dolman a fost primul care a ajuns in Sala Mare denumind-o Sala Mendip. Denumirea provenea de la Dealurile Mendip din sudul Bristolului. In urma explorarilor, el a organizat in anii 1968-1969 o expeditie a Universitatii Engleze. La expeditia din anul 1968 au participat si 2 romani de la Institutul de Speologie Emil Racovita.

Expediţiile româno-iugoslave (1967) şi româno-engleze (1968 şi 1969) ajung până la un lac de sifon care se gaseste in amontele cursului raului subteran, dincolo de sala Mendip.

Descriere. Cursul subteran activ al Văii Ohaba a fost săpat pe liniile a două fracturi geologice paralele, distanţate la aproape 1 km una fata de alta. Aceste linii reprezintă în acelaşi timp şi contactele dintre jurasic şi cretacic.

Apa, din loc în loc părăseşte una din falii pentru a trece în cealaltă prin dialaze lărgite. Datorită acestui fapt, aspectul general al cursului este sinuos şi tavanul foarte înalt, iar galeriile înguste. 

 La 250 m dincolo de prima sală, galeria coteşte spre est, menţinându-se astfel pe o distanţă de 500 m, de unde direcţia acesteia devine din nou nordică. La aproape 950 de metri de la intrare, pe malul stâng al pârâului subteran, apare un mic afluent permanent.

Pe tot parcursul primului kilometru, tavanul se menţine între 40 şi 30 m, cu excepţia Dornei Mari, unde tavanul se lasă până la 2-3 m. Pe primul parcurs de l 000 m, scurgerile parietale, singurele formaţiuni de concreţionare, sunt extrem de rare.  

 După l 200 de metri apar formaţiuni de calcit de mari dimensiuni. Colorate în galben ruginiu şi alb, aceste formaţiuni provoacă o adevărată încântare. Forma şi originea lor dau o caracteristică pregnantă Surei Mari şi din punctul de vedere al speleotemelor.

În această porţiune a galeriei, ce se întinde cu aceleaşi caractere până în Sala Mare, tavanul pierde pe alocuri din înălţime, dar se menţine peste tot la 10-15 m deasupra apei.

 Trecerea când pe deasupra, când pe dedesubtul „ciupercilor”, face explorarea obositoare, întârziind înaintarea. Panta devine în acelaşi timp mai abrupta, fiimd necesară escaladarea unor cascade de 2-3 m înălţime.

Suntem acum la circa 2 300 m distanţă de la intrare, cand pătrundem dintr-o dată în Sala Mare (Mendip), unde se află cele mai frumoase si mai mari gururi din ţară.

 Peștera se termina cu o galerie care are in capatul ei o cascadă de 80m abia perceptibila datorita vaporilor de apa creati, in caderea mare de apa. Aceasta a fost escaladata in anii 90, terminandu-se marea epopee ce a constituit explorarea acestui gigant carstic.

La iesirea din pestera, parcurgerea se face mult mai lejer datorita inaintarii pe directia de curgere a apei. 

In perioadele de viituri sau în urma unor averse puternice, traseul subteran devine practic inaccesibil datorita inaintarii dificile si a sifoanelor astfe create.

For english version