Salina Praid este un obiectiv important de vizitat atât din punct de vedere turistic cât si din punct de vedere terapeutic.
Salina Praid se găsește în Ardeal, în zona numită “Ținutul Sării”. Această denumire a fost semnalată prima dată în secolul XVIII și a fost dobandită după minereul existent în zonă.

Cele mai cunoscute zăcăminte din Romania, unde sarea s-a exploatat în saline, în decursul timpului sau se mai exploateaza si în prezent, sunt cele de la Ocnele Mari – Ocnița (jud. Vâlcea), Slănic Prahova (jud. Prahova), Târgu Ocna (jud. Băcău), Cacica (jud. Suceava), Ocna Dej (jud. Cluj), Praid (jud. Harghita) si Ocna Sibiului (jud. Sibiu).

Pentru vizitare au fost introduse în circuitul turistic salinele Cacica, Ocna Dejului, Târgu Ocna, Praid, Slănic Prahova, Salina Turda.
Pentru tratament functionează salinele Praid, Slănic Prahova și Salina Turda, care dispun și de cadre medicale de specialitate.

Localitatea Praid se întinde în jurul “Dealului Sării” (+576m) care adăpostește cel mai mare zăcământ de sare al țării. Zăcământul de sare ajunge până la adâncimea de 2,7 – 3km. Ca și vârstă geologică zăcămintele de sare din Transilvania s-au format acum 20-22 milioane de ani.

Istoric: Conform datelor arheologice începuturile Salinei Praid datează încă din perioada daco- romană.
Ulterior anului 1000, drepturile de minerit și comercializare au fost preluate de secui și sași. În anul 1714, exploatarea sării din zonă va fi preluată de administrația habsburgică.
După această perioadă va începe exploatarea subterană a zăcământului folosind metoda de extracție cu camere trapezoidale.
Mina de sare de la Praid este alcătuită din: galeriile de mină pentru intrare – ieșire, Mina Gheorghe Doja, Mina Iosif (deschisă la 1762), Mina Paralelă (deschisă la 1864), Mina Orizonturile Inferioare. Mina Paralelă constituie una din cele mai mari cavități artificiale subterane – lungime 100m, lățime 40m, adâncime 96m. A fost exploatată între anii 1864 – 1949.

Tratamentele de recuperare în salina Praid au început în anul 1960 în mina Gh. Doja. S-a continuat din 1980 în galeria Orizontul 50, la 120m adâncime față de altitudinea considerată 0m, de la intrarea în galeria de mină.

Acces în localitatea Praid:
- (dinspre Cluj – 176km) > Turda > Luduș > Târgu Mureș >Praid;
- (dinspre Brașov – 166km) > Rupea > Vânători > Corund > Praid. Salina Praid se găsește la 7km de stațiunea turistică Sovata și lacul Ursu.

Cost bilete: – vizită o singură intrare > adulți 25lei; copii 15lei;
– abonament minim 5 zile > adulți 12lei/zi; copii 8lei/zi.
Se pot face poze gratuit, nu trebuie să achitați nici o taxă suplimentară.

Program de intrare în Salina Praid: 8:00; 8:30; 9:00; 9:00; 10:00; 10:30; 11:00; 11:20; 11:50; 12:20; 12:50; 13:20; 13:50; 14:20; 14:50.
Program de ieșire din Salina Praid: 9:10; 9:40; 10:10; 10:40; 11:10; 11:30; 12:00; 12:30; 13:00; 13:30; 14:00; 14:30; 15:00; 15:30; 16:00.


Pentru vizitarea salinei Praid trebuie să ajungeți în centrul localității Praid. Puteți lăsa mașina la una din parcările cu plată de lângă salină. Biletele pentru salina se achiziționează de la circa 100m distanță față de intrarea în mină. Veți vedea un autobuz lângă casa de bilete.
Este autobuzul cu care se face accesul la galeriile subterane. Distanța care se parcurge cu autobuzul este de 1250m și o diferență de nivel de -71m (de la cota intrării în mină).
La coborârea din autobuz veți vedea intrarea în salină. Aici sunt montate și aparatele care verifică biletele de intrare în incintă.

Urmează să coborâți pe o scara de lemn cu diferență de nivel de -24m.
Salina a fost amenajată pe o suprafață de 9400mp de-a lungul a șapte camere de exploatare. Sunt spații spectaculoase care impresionează vizitatorii mai ales prin dimensiuni. Foarte interesant, când priviți pereții și tavanul se poate vedea structura formațiunii salifere.

În subteran sunt aproximativ 15C°, deci fiți atenți cu ce îmbrăcăminte intrați în salină.
Ce puteți face la Salina Praid? Pe lângă vizitarea propriu – zisă a salinei, amenajările interioare vă permit:
- să vizionați filme în cadrul cinematografului amenenajat;
- să experimentați traseul parcului de aventură din incinta salinei;
- să jucați ping-pong sau biliard;
- să faceți sport – sunt mulți copii/elevi care vin aici pentru orele de sport;
- să vizitați muzeul mineritului. Se pot vedea multe fotografii și reprezentări cum se exploata sarea în trecut din puțurile verticale. De asemenea sunt expuse unelte folosite la exploatările de sare, în diferite perioade istorice.

Informații utile pentru vizita salinei Praid:
- în incintă aveți acces la internet și semnal la telefon;
- există amenajată o capelă unde vă puteți reculege din punct de vedere spiritual;
- pentru persoane cu dizabilități sau mame cu copii, există încăperi speciale pentru odihnă;
- sălile din subteran sunt dotate cu sistem de iluminat, spații de joacă pentru copii, bănci și mese din lemn, prize 220V și grup sanitar.
- dacă aveți probleme medicale puteți apela la punctul de prim ajutor din incita salinei.
- veți găsi de-a lungul traseului vizitabil multe chioșcuri de unde puteți cumpăra suveniruri autohtone confecționate din sare.
- în incintă nu aveți voie să fumați sau să consumați băuturi alcoolice.
- nu aveți voie să intrați cu animale de companie.

În direcția ieșirii vă puteți opri la restaurantul cramă amenjat. Puteți de asemenea admira statuia Sfintei Varvara (protectoarea minerilor) și descrierea legendei ei.

Din punct de vedere terapeutic, în urma studiilor s-a observat că tratamentul subteran de la salina Praid este o metodă simplă și eficientă pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Ea contribuie la ameliorarea stării bolnavilor suferinzi de boli ale căilor respiratorii. Cu ocazia tratamentului, bolnavii petrec 2, 3 sau 4 ore/zi în salină, în funcție de recomandarea medicului. Perioada de tratament pentru adulți este de 16-18 zile iar pentru copii de 10-12 zile.

Microclimatul Salinei Praid creează condiții favorabile salinoterapiei, motiv pentru care salina este din ce în ce mai căutată în acest scop. Caracteristicile fizico-chimice care permit acest lucru sunt: gradul de puritate a aerului, umiditatea și temperatura constantă a aerului, viteza curenților de aer, concentrația de CO2 în aerul din salină, aeroionizarea negativă, cantitatea de ozon.

Cazarea: se poate face în localitatea Praid. Aproape la fiecare gospodărie se găsește o unitate de cazare. Prețurile sunt accesibilile cuprinse între 50-100 de lei/noapte.

Ce ne-a plăcut: frumusețea și dimensiunile impresionante ale golului subteran, posibilitate unei game largi de activități de-a lungul vizitei, muzeul.
Ce nu ne-a plăcut:
- administrarea deficitară a parcărilor din apropierea salinei, neexistând un sistem centralizat;
- proasta semnalizare a casei de bilete;
- accesul spre punctul de panoramă spre Mina Iosif este foarte prost semnalizat, deși oferă poate cea mai spectaculoasă priveliște a salinei!

Vă sfătuim să vizitați salina în afara sezonului turistic (toamnă-primăvară). În lunile de concediu, numărul vizitatorilor poate ajunge și la 2500-3000 persoane/zi.
Ce mai puteți vizita în zonă: Stațiunea Sovata și Lacul Ursu, Muntele de Sare de la Praid, Centrul de ceramică din satul Corund. Se pot vizita inclusiv meșteri autohtoni și Muzeul Pălăriilor de Paie de la Crișeni.
